Maree
Ochii nisipului s-au închis și împrăștiat
în fragmentele de nisip care n-au văzut vreodată marea
Cu toate astea, copile, încă simți.
Vezi valul?
Mi-ai luat puterea de a mă arunca în mrejele tale
În viața de după furtună
Suntem noi
Simți cum algele îți străpung venele?
Cugetul se transformă în pescăruș
Reflectă secunda eternă
Simți lanțurile de la gleznă?
Copile, nu pleca de lângă Daimond
A ta era privirea, al tău este trupul care arde
Îmbalsămat de spirit, n-a mai rămas decât materie
Apropiindu-ne de zilele care nu vor mai veni niciodată
Spune-mi, copile
Cum este să știi că eu te șterg?
Cum este să știi că te redesenez din propria materie?
Cum este să știi că nu ești real, ci doar o sumă de alegeri?
Psalm
M-ai aruncat în mare
Plopii îmi erau încojunrați de gât și în valuri mă zbăteam
Adâncul m-a învăluit
Locuinței morților am strigat și mi-ai auzit glasul
În vârful muntelui urletul se auzea
Nu mă strigai
Nu mă chemai
Mă lăsai să mă zbat între etern și paradis
Și ai făcut parfum din propria esență înainte să-mi dau suflarea
Oh, dulce gură de aer, mă otrăvești și mă apropii de sfârșit.
Oh, dulce vals al mării
Te-ai transformat într-un simbol funebru
Totuși, mai da-mi o ultimă speranță să umblu cu picioarele goale în larg
Mohair care pălește
Noi toți împărțim cele mai negre amintiri,
Scriind în pădure sau lângă râu,
Trăind cu frica că vom fi uitați,
Iar fața ta va fi una cunoscută într-o cafenea,
Sau una întamplătoare într-un palton
Unii oameni vor spune că ochii sunt oglinda sufletului,
Dar adevărul este că suntem doar suflete umblatoare,
Luptându-ne cu existența altor oameni, rămânând obosiți
Soarele arde iar carnea pălește, timpul se scurge,
Copiii tăi se joacă în nisip, strâng frunze și viermi,
Tinerețea ta dispare odată cu timpul si amintirile,
Și fără să-ți dai seama, te transformi într-un ''om'',
Rămânând ani si ani de acum o umbra vie,
Cu oase, gene pe care să-ți așterni dorințe și picioare să mergi până obosești
Vei campa în pădure și vei fi atât de aproape de foc, încât fiecare ezitare, regret si frustrare va fi topită,
Vei înota până la asfințit,
Și apoi întoarsă acasă,
Vei disparea,
Dar nu cu tristețe și lacrimi,
Vei disparea cu sunetul muzicii din celălalt colț al camerei,
Iar în ultimele clipe conștiente,
Vei fi libera!
Liberă de lucruri mici precum jucarii sau castelele de nisip așezate unele lângă altele,
Jocuri pentru mințiile puternice într-o mare de izolare
Carnaval de suferință
Mi-ai otrăvit existența
Care cai duc acum spre ține
Găsim confort în străini
În speranța că îți vor picta salvarea
Ai vrea să te sufoci în propriile șoapte
Dar ai rămas fără plămâni care să inspiri
Afazic trăiesc
Trupul îngână sunete și orchestre
Le preiau și le îngrop, apoi un bloc de gheață apare în loc
Se adună în vene gheață și blesteama
Sub ochii mei se lasă șuvoi de sânge
Se scurge
Cum se bâlbâie moartea, mai apare un abis
O secundă de chin
Iar pentru el
Un spectacol, un târg divin
Cum aș putea să ies din pielea atât de firavă?
Cum aș putea să privesc dragostea mai sus de palmele care-ți vor rămâne întinse?
Am rămas a ta Tantra
Pribegita mă aflu în față oglinzii
Și parcă....
Și parcă ce?
Parcă aș vrea să mă simt pribegita în esență ta
Să-mi rup carnea de pe oase
Lăsând în urmă doar sângele care se scurge pe crivăț
Îi simți șoaptă?
Îți spune numele?
Eu nu am nume
Am rămas doar o muza mută a memoriei tale
Oare a fi viu e înverșunare?
Oare rațiunea te privește cum curgi în abis?
Noi ne-am întâlnit
Dar nu aici
Ne-am întâlnit în oglindă
În reflexia inefabilă a versului
Mi te arăți doar când te ascunzi
Mă poți privi doar când închizi ochii
Esență ta e veșnic ciclică
Iar atunci când te schimbi
Vei înceta să mai fi ceea ce vrei să fii
Ne-am întâlnit în oglindă
Și am crezut că ești reflexia a tot ce reprezint
Dar tu nu erai decât un fugar
Un fugar spre întinderi albastre
Care mângâia epava
Mi te amintesc
Blestemai norii și calmai furtuni
Oh tu, pradă a climatului isteric
Iubirea era o dizgrațioasă întâmplare
Acum pot să simt șoaptă și ploaia
Eu aveam nume
Era învăluit în mister și distrugere
Mă numeam Unrita
E timpul să te las în nemurire
Așa că am spart oglindă și m-am tăiat în cioburi